Întrebarea proastă şi răspunsurile pe măsură

"Bine că eşti tu «dăştept», bă !"

     Uite ce mai găsim pe internet ! Un blog "frumos" al unuia, Daniel Filip, blogger de felul lui, care s-a gândit să prostească oamenii - pe bani, bineînţeles - oferind astrograme, de tot soiul, zodiace şi consilieri astrologice. O ofertă bogată însă total inutilă, pentru că astrele, oricât de mult s-ar învârti ele în universul nostru, ne influenţează mai puţin decât decizia lu' nea Mitică de la capătul străzii de a-şi pune dantura. Bănuiesc că sunt destui fraieri pe lumea asta care să creadă şi să se încreadă în aşa ceva - că altfel nu i-ar merge lui Daniel Filip afacerea - oameni dispuşi să-şi arunce banii pe prostii capitale, sau oameni care n-au de lucru (un fel de trântori plictisiţi) sau oameni cu un nivel îndoielnic de inteligenţă sau cu un nivel înalt de prostie (nu e totuna !).

     Am fost curios, mai mult pentru că e localizat la "capitala" hunedoreană Deva, în imediata vecinătate a Orăştiei, o aruncătură de băţ. Evident, gândirea sa m-a dezamăgit, mai ales după ce i-am citit o postare intitulată "De ce oamenii inteligenţi eşuează şi proştii reuşesc în viaţă", în care oferă celor mai puţin dotaţi cu înţelegerea vieţii motivele pentru care, în concepţia sa, cele mai mari şanse de reuşită le au "proştii", iar inteligenţii sunt predispuşi eşecului.

     Încă de la începutul postării, autorul precizează foarte tranşant, motivul pentru care a aşternut în spaţiul web-infinit rândurile ce m-au dezamăgit pe mine: "DE CE OAMENII INTELIGENŢI NU AJUNG ŞEFI". Ei, asta-i bună ! Adică scopul cel mare în viaţă ar trebui să fie, nici mai mult, nici mai puţin, ŞEFIA ! Greşit, domnule Filip, foarte greşit ! Oamenii inteligenţi nu-şi prea doresc şefia, exista pe vremuri un banc, o glumă nevinovată despre olteni în legătură cu şefia, dar de aici până la asocierea inteligenţei cu dorinţa de-a "comanda" unui grup de oameni, cred că e prea mult şi deplasat din vizorul realităţii. Nu, oamenii inteligenţi nu-şi doresc şefia, nu-şi doresc să ia decizii în numele cuiva, ci doar în numele lor. Proştii vor să comande, să stăpânească, să se dea mari, să ajungă faimoşi, ş.a.m.d. Proştii au senzaţia că, dacă ajung şefi, cu precădere peste nişte oameni inteligenţi, s-au realizat şi, practic, pentru asta luptă o viaţă întreagă. Dar să luăm la "purecat" mesajul transmis în postarea cu pricina:

     Daniel Filip afirmă că "oamenii deştepţi sunt idioţi" şi dă un exemplu: dacă arunci cu o piatră în geam, geamul se sparge. Dacă te gândeşti cum să spargi geamul, geamul nu se sparge. Hai, lasă-mă, oare chiar aşa ? Dacă vrei să spargi un geam, în primul rând te gândeşti să arunci o piatră în el. Numai că aici e altă problemă: oamenii deştepţi - care sunt altceva decât oamenii inteligenţi - nu vor să spargă geamuri. A sparge un geam este un gest şi o intenţie distructivă, iar oamenii inteligenţi nu vor să distrugă. Atunci când vrei să cataloghezi un om după gradul de inteligenţă, vezi dacă vrea să distrugă, sau dacă vrea să facă ceva în plus la ceea ce există deja. A distruge este primul semn de prostie, o prostie în zona incapacităţii de gândire matură. Aşadar, e prost exemplul dumitale, domnule Daniel Filip, şi proastă e şi concluzia.

     Altă afirmaţie: "proştii acţionează, deştepţii analizează". Cu alte cuvinte, dacă proştii acţionează - asta însemnând mişcare - şi deştepţii analizează - în concepţia autorului termenul de analiză fiind asociat celui de repaus, sau lipsă de mişcare - înseamnă că analiza este cheia dezastrului în viaţa cuiva. În primul rând descoperim o falsă afirmaţie sau, cel puţin o afirmaţie incompletă. Analiza este motivul evoluţiei speciei umane şi, în nici un caz, evoluţia nu se datorează proştilor. Proştii au acţionat, sunt de acord cu asta, dar deştepţii au fost cei care au analizat dacă acea acţiune a fost una inteligentă sau una proastă. Până la urmă, din analiză vine experienţa şi, implicit, treapta superioară a scării evoluţiei.

     "Oamenii deştepţi se plictisesc repede". Nimic mai fals. Oamenii inteligenţi pun suflet în ceea ce fac, îşi iubesc munca şi, dacă nu şi-o iubesc, atunci când, să zicem, sunt obligaţi să facă ceea ce nu le place, măcar încearcă să se achite cât mai bine de sarcina pe care şi-au impus-o sau le-a fost impusă (de acel şef "prost" de care vorbeam la început). Dar atunci când faci ceea ce-ţi place, eu zic că nu te poţi plictisi. Deştepţii sunt oamenii pe care te poţi baza, cu care poţi colabora şi în care poţi avea încredere că vor face bine lucrurile, sau că fac lucruri bune, utile. Ceilalţi sunt oameni dificili, fără principii şi reguli, şi nu ştii niciodată dacă te poţi folosi de ceea ce fac ei sau nu.

     Nu ştiu la ce s-a gândit autorul postării când a scris: "oamenii deştepţi vor să schimbe lumea". Eu cred că e ilogic şi inuman să vrei să te bălăcăreşti în continuare în noroiul care există în prezent, având experienţa unei epoci cu mult mai curate din toate punctele de vedere. De aici, dorinţa legitimă de-a dori să schimbi ceva şi, implicit, aceea de a-i condamna pe cei ce vor să "păstreze" lumea aşa cum este.

     Ajungem la "oamenii deştepţi luptă cu sistemul". Sunt de acord cu ce scrie în postare, că şi lupta cu sistemul face parte din categoria "lupta cu morile de vânt". În sensul pe care-l are de-a duce o luptă sortită eşecului de la început. Să vedem: sistemul te condamnă nevinovat la închisoare pe viaţă. Te consolezi şi-ţi ratezi singura viaţă pe care-o ai la dispoziţie înfundat într-un penitenciar, cine ştie, poate de maximă securitate, sau lupţi ca să-ţi demonstrezi nevinovăţia şi pentru ca să-l bagi pe adevăratul vinovat după gratii ? Sau: vrei să faci ceva şi sistemul îţi pune beţe-n roate la realizarea sa. Renunţi sau lupţi ?

     Cât despre conspiraţia mondială, în sensul de sistem - cu toate că nu e decât o infracţiune - trebuie demascată şi pedepsită ca toate infracţiunile. Ce-i rău în asta ? E rău pentru infractori, dar pentru oamenii deştepţi, care nu sunt infractori, e bine.

     Zice autorul că "oamenii deştepţi sunt socialişti". Să analizăm: a fi socialist înseamnă să nu-ţi convină faptul că există oameni care efectiv nu au ce mânca, victime nevinovate ale unui sistem corupt, care inventează taxe şi se îndestulează pe seama oamenilor muncitori, cinstiţi şi corecţi. A nu fi socialist înseamnă exact contrariul, adică să-ţi placă aşa ceva. Dar, ca să-ţi placă aşa ceva trebuie să fii cel puţin sadic, pentru că "sărăcia" indusă pe care o vedem în jurul nostru înseamnă suferinţă. Păi să nu fii socialist înseamnă să-ţi placă suferinţa altora şi  a ta sau, în cel mai bun caz, să o accepţi stând cu mâinile în sân, ceea ce e tot condamnabil. Şi-atunci nu înseamnă masochism şi sadism ? Iar acceptarea pasivă a unei infracţiuni, oare nu înseamnă complicitate ?

     Mai departe întâlnim "oamenii deştepţi refuză realitatea". Fals ! Oamenii deştepţi ştiu care este realitatea, ştiu mai mult decât cei care o văd, dar nu caută explicaţii, nu o aprofundează, se mulţumesc să fie superficiali. Asta e egal cu ignoranţa, cu neştiinţa, cu prostia. Nu e nimic mai neplăcut decât să fie musai să lucrezi cu un astfel de specimen superficial - mai bine îl îndepărtezi din imediata ta apropiere şi lucrezi singur ! Bineînţeles, îl îndepărtezi şi de la meritul de-a fi colaborator, coautor sau participant la realizarea unui proiect sau la punerea sa în practică. Pur şi simplu, alegerea e logică: nu-l alegi să-ţi facă proiectul pe cel care are obiceiul să lucreze de mântuială, ci pe acela care lucrează bine. Voilla !

     Cea mai proastă afirmaţie făcută în postarea aceasta însă, mi se pare de departe, următoarea: "oamenii deştepţi nu au încredere în ideile lor". Marile descoperiri ale ştiinţei, revoluţiile tehnologice, toate cărămizile de la baza vieţii pe care-o trăim noi, aşa cum o cunoaştem, au fost puse de oamenii "deştepţi", tocmai fiindcă au crezut în ele, fiindcă au luptat şi s-au sacrificat pentru ele. Un Aurel Vlaicu, un Traian Vuia, o Ana Aslan au crezut în ideile lor. Mai departe, Leonardo da Vinci, Galileo Galilei - "E pur si muove !", Einstein şi mulţi alţii, celebri pentru strălucirea minţii lor, au fost în stare de sacrificiul capital - dar toate aceste dovezi, pentru Daniel Filip sunt doar legende...

     "Oamenii deştepţi sunt romantici" - în sfârşit, sunt de acord, măcar parţial, cu autorul postării. Da, sunt romantici, iar romantismul este, de fapt, sensibilitatea aceea necesară omului pentru a fi om, pentru a fi un întreg, este puterea de-a privi lumea cu alţi ochi, de-a vedea altfel decât fizic, puterea de-a da sens, culoare, lumină şi, uneori, chiar şi formă lucrurilor diforme, un mod de încurajare a frumosului, este mâna care construieşte piedestalul de cristal. Fără romantism lumea ar fi un morman de pietre goale, o eclipsă permanentă de lumină. Romantismul este o necesitate specifică oamenilor "deştepţi", un atribut al inteligenţei, un criteriu care conferă valoare. Nici nu-i de mirare că proştii nu sunt în stare să perceapă această dimensiune.

     Mi se pare extraordinar de... proastă ideea de-a da vina pe şcoală. Dacă şcoala nu e bună şi nu ai avantaje de la şcoală, autorul, care este un produs al şcolii, deoarece ŞTIE să scrie şi să citească, deoarece are o cultură generală, chiar dacă fragmentată, deoarece foloseşte internetul care este, şi el, un produs al unor oameni inteligenţi, iată că îşi taie craca de pe care vociferează şi se contrazice singur. Şcoala inoculează "ideea că sărăcia e plină de romantism" este, desigur, tot falsă. Poeţii, pictorii, muzicienii, sculptorii săraci nu sunt laitmotivul şcolii şi din simpla lor prezentare în manuale nu reiese deloc cum că nu eşti artist dacă nu eşti sărac. Cărţile de şcoală TREBUIE să aducă elevilor cunoştinţele pe baza cărora să fie "în cunoştinţă de cauză". Întâmplător sau nu, cele mai talentate personalităţi ale artei din toate timpurile au fost, cu câteva excepţii, oameni săraci. Aceasta este o realitate, o realitate pe care n-o pot schimba nici eu, nici alţii. Cu toate că au fost dotaţi cu simţuri extraordinare, artiştii au dovedit naivitate în vânzarea propriilor opere de artă, dar asta nu scade cu nimic valoarea lor ca artişti. Nu ştiu cum vede Daniel Filip artistul, dar eu l-aş condamna pe acel artist care nu dă tot ce are mai bun în el pentru a-şi clădi opera de artă - şi prin "tot" înţeleg dăruire deplină - şi s-ar concentra pe aspectul comercial, deloc nobil, al vânzării, în defavoarea artei.

     Acuma în lume există, desigur, artişti la toate nivelurile de dezvoltare, unii nici nu apucă să le parcurgă pe toate în timpul vieţii sau renunţă la artă înainte de împlinire; sunt talentele irosite ale omenirii şi e păcat dar, iarăşi, asta e realitatea, e imperturbabilă şi e păcat. În şcoală se studiază atât operele marilor artişti ai lumii, cât şi viaţa lor. Aşa trebuie să fie şi aşa va fi, pentru că e bine să fie aşa. Ar fi bine ca elevii să aprofundeze cât mai mult şi cât mai bine materiile studiate în şcoală, pentru a putea trage concluzii "în cunoştinţă de cauză", corecte şi nu deformate. Un proiect construit pe baza unor informaţii proaste, incomplete, pe interpretări greşite, nu are cum să îşi găsească utilitatea, să justifice efortul de a-l realiza. Iar pe mine, personal, m-ar scuti de timpul pierdut pentru a citi articole proaste, de timpul şi efortul zadarnic pentru testarea unor produse îndoielnice.

P.S. Oamenii inteligenţi nu-şi pierd timpul studiind astro... indiferent ce-or fi ele. Viaţa noastră este influenţată decisiv de cei de lângă noi - buni sau răi, proşti sau inteligenţi. Pe ei ar trebui să învăţăm cum să-i cunoaştem, pentru că fac parte din noi.