Google+ Cafeluţă dis-de-dimineaţă: ROŞIA MONTANĂ

sâmbătă, 7 septembrie 2013

ROŞIA MONTANĂ

Locația: Roșia Montană, Romania
Localizarea Roşiei Montane pe harta României

Ce trebuie ştiut despre acest loc

     Până la urmă m-am hotărât să scriu. M-am hotărât pentru că nu se mai poate aşa, pentru că situaţia tinde să scape spre ireversibil şi, nu că aş rezolva ceva cu scrierea mea, dar există şi va rămâne scris, negru pe alb, şi ca să nu poată nimeni băga de vină că nu a zis nimeni.

Scurt istoric
     Aşadar, Roşia Montană. Un ţinut deosebit  la suprafaţă, un peisaj care respectă tradiţia românească în materie de frumuseţe a naturii, numit astfel, "ROŞIA", datorită oxizilor de fier aflaţi din abundenţă în subsol. Localitatea este răspândită pe versanţii văii Roşiei. Datorită activităţii miniere prezente pe aceste meleaguri încă din cele mai vechi timpuri, valea este împânzită de "tăuri", nişte lacuri artificiale ce foloseau la spălarea minereului extras de aici, şi care acum au căpătat valoare turistică. Nu departe se află două formaţiuni geologice unice în lume, declarate monumente ale naturii: Patra Corbului şi Piatra Despicată.

     Roşia Montană a fost amintită, în scrierile lor de Herodot, Pliniu şi Titus Liviu, şi a fost înfiinţată în timpul domniei lui Traian, sub numele de Alburnus Maior, ca exploatare minieră cu colonişti din Iliria. Prima documentare a Roşiei Montane datează din 6 februarie 131, pe o tablă de ceară. Aici s-au descoperit, în urma săpăturilor arheologice, locuinţe, morminte, galerii miniere, unelte pentru minerit, multe inscripţii în limbile greacă şi latină şi 25 de table de ceară, aflăm de pe Wikipedia (http://ro.wikipedia.org/wiki/Ro%C8%99ia_Montan%C4%83,_Alba). Roşia Montană a fost şi gazdă a unor evenimente din istoria României. Astfel, casele exploratorilor au fost distruse de revoluţionarii lui Cloşca, în anul 1784, iar Avram Iancu a avut aici, în timpul Revoluţiei de la 1848 pe unul dintre cei mai devotaţi revoluţionari, pe Simion Balint. Şi tot aici s-a născut şi a copilărit soţia lui Bogdan Petriceicu Haşdeu, Iulia Faliciu, mama poetei Iulia Haşdeu.

Ce se mai găseşte la Roşia Montană
Casă veche la Roşia Montană
     ... găsim Dealul Cetăţii, unde mai sunt vizibile urme ale vechilor galerii şi puţuri din fostele mine romane. Pe Dealul Cetăţii se află Cetatea Alburnus Maior, punctul cel mai important de apărare a localităţii şi a exploatării miniere din timpul romanilor. Nu departe, în apropiere este Muzeul Mineritului. În localitate mai pot fi admirate casele vechi, adevărate monumente de arhitectură populară din sec. XVIII-XIX. Din 1925, centrul aşezării este dominat de Monumentul Eroilor Români din Primul Război Mondial, având o înălţime de patru metri.

Acum...
     ... Roşia Montană este ameninţată de proiectul minier iniţiat în baza unui acord dintre Guvern şi Roşia Montană Gold Corporation, la care statul român deţine 20% din acţiuni, restul de 80% fiind ale companiei canadiene Gabriel Resources. Proiectul prevede exploatarea minereului extras de aici pe bază de cianuri, ceea ce ar influenţa definitiv şi irevocabil mediul natural al localităţii. Acest proiect a fost dus mai departe în ciuda declaraţiei Academiei Române care spune că, citez:
"Distrugerea comunității Roșia Montană, veche de peste 2000 ani, prin strămutarea unei părți a populației, demolarea de clădiri (unele având calitatea de monument istoric), biserici, mutarea de cimitire și alte acțiuni similare este inacceptabilă pentru o societate civilizată."
     De asemenea, şi Biserica Ortodoxă Română se opune desfăşurării proiectului, datorită necesităţii strămutării cimitirelor din zonă. Un studiu recent al Unesco, prin arhitectul britanic Dennis Rodwell, arată că propunerea de-a include Roşia Montană pe lista tentativă a Unesco are "deficienţe majore" în condiţiile în care iniţiativa nu este susţinută de localnici, iar acordul comunităţii este un criteriu puternic în procedura de listare.

Antecedente la noi, în Orăştie
     În Orăştie toată lumea ştie că din vechea societate comercială "Vidra" S.A. nu a mai rămas mare lucru - închirierea spaţiului unor alte societăţi comerciale (ca la Uzina Mecanică, Chimica Orăştie ş.a.) fiind principala activitate pe care o desfăşoară în prezent, restul clădirilor degradându-se după ce, în prealabil, au fost furate toate materialele valorificabile, în special la fier vechi. "Vidra" şi industria pielăriei şi blănăriei au fost pe timpuri emblema Orăştiei şi a României, faimoasă pentru hainele de blană şi de piele produse, în plină dezvoltare chiar şi după momentul 1989, perioadă în care a preluat personal de la celelalte unităţi industriale din oraş. Puţini însă ştiu şi care a fost cauza reală a distrugerii sale.
"Vidra" sau... ce-a mai rămas din ea
     Conducerea de după 1989 a Vidrei, după demiterea fostului director, Probsdorfel, au redus, încetul cu încetul, capacitatea de producţie a fabricii, prin lipsa achiziţiilor de utilaje noi şi moderne, punându-se accent deosebit pe prelucrarea brută a pielii şi mai puţin pe produsul finit. A fost o perioadă când se făceau exporturi masive spre Italia şi Turcia; ăştia cumpărau masiv piele udă, iar noi, importam de la ei, mult mai scump, produsele finite, haine, geci, căciuli, mănuşi de blană. Dar contractele au început să scadă şi... rezultatul se vede. Altul poate ar fi fost destinul acestei fabrici de succes, dacă ar fi continuat să realizeze atât prelucrări brute, cât şi haine de blană.
     Nu se poate spune că după Revoluţia din 1989 fabrica "Vidra" a rămas cu moşteniri negative. Existau pe atunci atât de multe contracte încât nu reuşea să le onoreze. Dar colaboratorii fostului director au părăsit noua societate, probabil din fidelitate faţă de el şi din respect faţă de valoarea sa, demonstrând că începutul declinului pentru fabrică a fost... tocmai demiterea forţată a vechii conduceri. Ceea ce, ulterior, s-a adeverit.
      Povestea pe scurt a fabricii "Vidra" ar trebui să ne înveţe cel puţin un lucru: în economie, modernă sau veche, indiferent, câştigă cei de la sfârşitul procesului, care vând produsul finit. Ei stabilesc preţul de vânzare şi, evident, nu vor accepta să cumpere materia brută scump, mai ales dacă provin din Occident şi au experienţă.

Roşia Montană - previzualizare cu ascendent în iluzii
     Asemeni Vidrei orăştiene, nu putem vorbi decât despre un viitor incert. Oricât de mult ar fi gândit iniţiatorii proiectului de la Roşia Montană refacerea mediului după scurgerea celor 25 de ani prevăzuţi în contractul iniţial, vorbim despre o Românie instabilă economic, politic, social, motiv pentru care acord şanse minime sau deloc refacerii mediului natural de la Roşia Montană. Iar statul român, în comparaţie cu corporaţiile străine interesate de proiect, ar fi neglijabile, ceea ce nu indică avize favorabile punerii în practică a proiectului.
     Îmi permit să sugerez concentrarea tuturor resurselor financiare ale statului român pentru iniţierea unui proiect propriu, românesc, bazat pe o tehnologie care să nu otrăvească pământul şi celelalte resurse din zonă, achiziţia de utilaje ori, de ce nu, proiectarea şi execuţia lor aici, în România, şi executarea proiectului, astfel încât Româna să deţină singurul pachet de acţiuni şi, dacă tot e să exploatăm această bogăţie aflată în subsolul României, să avem maximum de avantaj: economic - prin dezvoltarea industriei aurifere şi social - prin crearea unui număr uriaş de locuri de muncă.